De ce promisiunile „vorbești germană în 30 de zile” sunt false
Circulă adesea printre românii stabiliți în Germania o glumă care spune, cu o ironie deloc întâmplătoare, că un român ajuns în Italia vorbește italiana după trei săptămâni, același român în Franța se descurcă în franceză după trei luni, dar în Germania… nu ajunge să vorbească germana nici după trei ani. Exagerarea este evidentă, dar ca orice exagerare ea conține un sâmbure de adevăr: germana nu este o limbă care se învață ușor. Promisiunile care vând „fluență în câteva săptămâni” sunt, politicos spus, fanteziste. În realitate, stăpânirea limbii germane cere timp și disciplină, dar mai ales o motivație puternică — dorința de a studia într-o universitate germană, presiunea unui loc de muncă care impune comunicarea în limba germană sau pur și simplu ambiția intelectuală de a citi un autor în original.
Un prim obstacol major provine din structura limbii. Gramatica germană este bazată pe declinări, cazuri, genuri gramaticale greu previzibile și topică rigidă, un ansamblu care contrastează cu flexibilitatea limbii române. Verbul ocupă poziții fixe — pe locul al doilea în propoziția principală, la final în subordonate — ceea ce impune o disciplină mentală nouă. Această disciplină structurală nu poate fi absorbită într-un timp scurt, indiferent cât de promițătoare ar suna reclamele unor cursuri.
Un al treilea argument privește mecanismul elaborat al derivării și compunerii. Germana transformă sensul verbelor prin prefixe precum ver-, be-, ent-, zer- — uneori într-un mod care nu poate fi dedus logic. Diferența dintre stehen (a sta) și verstehen (a înțelege) este doar unul dintre exemple. Pentru a folosi limba cu precizie, vorbitorul trebuie să stăpânească aceste nuanțe, nu să le ghicească. În plus, compușii germani cer o abilitate de analiză și o atenție la detaliu care nu se formează peste noapte.
Lexicul reprezintă o a doua provocare. Cuvintele de bază în germană nu au rădăcini latine, ceea ce înseamnă că nu pot fi intuite. Termeni precum denken, sprechen, helfen, bringen, machen nu trimit la rădăcini latine care să permită recunoașterea automată. Memorarea devine un proces care presupune efort constant.
Se adaugă și alte dificultăți: pluralizarea uneori imprevizibilă, modificările vocalice (Umlaut), cele trei genuri ale articolelor hotărât și nehotărât, diferențele de registru dintre oral și scris, sunetele fără echivalent în română, verbele cu particulă separabilă, poziția adverbelor modale, tendința către nominalizări, relația dintre prepoziții și cazuri, precum și densitatea specifică limbajului tehnic german.
În aceste condiții, ideea de „fluență rapidă” devine o ficțiune comodă. Germana recompensează răbdarea și consecvența, nu iluzia progresului rapid, iar succesul real depinde de o motivație solidă și o abordare metodică, deloc compatibilă cu promisiunile miraculoase ale unui marketing prea optimist.